Sănătate

Ce înseamnă epidemie de gripă?

Ce înseamnă epidemie de gripă? - RevistaMargot.ro

Din punct de vedere medical, „epidemie” este un termen care se folosește pentru a descrie extinderea unei boli contagioase, într-un timp scurt, la un număr mare de persoane, într-o zonă geografică delimitată, precum o localitate sau un stat.

Pe 30 ianuarie 2019, ministrul român al Sănătății a declarat epidemie de gripă.

Conform Institutului Național de Sănătate Publică, în perioada 21-27 ianuarie s-au înregistrat în total 134.201 cazuri de infecţii respiratorii acute, adică un procent de 53.4% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a sezonului precedent, când s-au înregistrat 87.492. De la o săptămână la alta s-au semnalat tot mai multe cazuri de gripă, iar până în prezent s-au înregistrat deja 54 de decese din cauza epidemiei.

Pentru că marți seara, ministrului Sănătății nu îi fuseseră raportate corespunzător numărul infecțiilor cu gripă din spitale, aceasta a decis efectuarea unor controale în spitale, emițând de asemenea și o avertizare în privința unor sancțiuni, în cazul celor care nu vor raporta punctual cazurile infecțiilor respiratorii.

Populația este rugată:

– să consulte imediat medicul de familie dacă resimte unul dintre simptomele gripei

– să se izoleze la domiciliu dacă prezintă simptomatologia gripei

– să respecte igiena mâinilor, prin spălarea acestora cu apă și săpun

– iar dacă nu au făcut-o deja, să se vaccineze

– este indicat de asemenea să purtăm mască de protecție (inclusiv pe nas, nu doar la nivelul gurii).

Deși se așteaptă ca vacanța copiilor de săptămâna viitoare să ajute la nerăspândirea gripei, Inspectoratului Şcolar din București a recomandat deja închiderea a 14 şcoli şi grădiniţe, din cauza epidemiei de gripă, în zilele de joi și vineri.

Multe administrații locale au luat măsuri preventive împotriva gripei, în municipiul Iași de exemplu sunt dezinfectate mijloacele de transport în comun.

Dacă absenteismul depășește 20% la clasă sau în școală, se recomandă suspendarea cursurilor.

Situația este îngrijorătoare și în alte state ale lumii, nu numai în România.

În 24 din 28 de raioane din Bulgaria, în Franța sau o parte a Lituaniei au fost declarate deja epidemie de gripă. Spania și anumite zone ale SUA se confruntă și ele cu multiple cazuri de gripă. Ne îndreptăm oare către o pandemie?

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.