Parenting

Despre stigmatul vitregiei

Despre stigmatul vitregiei - RevistaMargot.ro

Vitregia este o poveste veche de când lumea. Populează universul basmelor, care de regulă împarte personajele în părinți vitregi răi și copii vitregi oprimați.

Lipsa de nuanțe din basme se regăsește, din păcate, și în viața reală; creând adesea dificultăți familiilor mixte în a-și închega un sistem propriu, care să funcționeze.

Din pricina conotațiilor negative ale cuvântului „vitreg” și de teama etichetei, lumea pășește foarte atent în zilele noastre pe acest teritoriu; înlocuindu-se infamul cuvânt cu expresii neutre. Mama vitregă devine „soția tatălui”, fiica vitregă devine „fiica soției”; iar fiul vitreg devine și el „copilul soțulului, dintr-o căsătorie anterioară”. Mă voi feri de exemple punctuale în acest articol, deoarece complexitatea subiectului este foarte mare; iar combinațiile de familii mixte, la fel. Numai într-un spațiu individual am putea atinge cât mai multe aspecte, astfel încât ipotezele de lucru sau concluziile să fie relevante.

În mod evident, acest articol nu se adresează familiilor care au reușit să-și găsească echilibrul intern și în care domnește armonia. Mă voi mărgini la a atinge însă câteva problematici generale, care apar adesea și pot fi uneori greu de depășit, indiferent de situația concretă în care se află o familie cu dificultăți.

Pre-spălarea lingvistică de care vorbeam mai sus are o corespondență și în plan psihic. În zilele noastre, mama vitregă nu o mai pune pe Cenușăreasa să frece podelele. Dimpotrivă. Încearcă să și-o apropie, fac tot felul de lucruri împreună și postează pe Facebook: #SoBlessed.

Sentimentele negative sunt un tabu în lumea modernă, obișnuită să reflecteze pe Instagram numai imagini perfecte din banalul vieții cotidiene.

Mai mult decât atât, sentimentele negative care tind să apară firesc în aceste situații, în rândul tuturor membrilor familiei, sunt adesea negate și reprimate: „Nu e voie să gândești așa!”.

Problema e că ceea ce nu se poate nici măcar gândi, darămite verbaliza și adresa conștient, va stârni adevărate furtuni în inconștient; acolo unde mecanismele psihice scapă rațiunii și… Instagramului. Urmarea este creșterea unei presiuni psihice care riscă să genereze simptome dătătoare de suferință și chiar rupturi relaționale de nedepășit.

Pentru că basmele au avut totuși dreptate într-un sens. Există și destulă ostilitate în relațiile dintre copiii și părinții vitregi, care poate otrăvi o familie întreagă. De fapt, cazurile în care nu există ostilitate sunt extrem de rare; și dacă vă aflați în situația de a nu face parte dintr-o astfel de familie, o abordare de tipul „Dar la Cutare cum se poate și la noi nu?” v-ar putea face mult rău.

În primul rând, situațiile diferă, comparațiile sunt greu de făcut pentru că nu aveți cum să cunoașteți 100% realitățile unei alte familii; și, decât să vă irosiți energia în a vă compara cu alții, mai bine direcționați-o înspre funcționarea mai bună a propriei familii. Dacă doriți.

Dorința de a face ca o familie mixtă să funcționeze, pe cât posibil fără sacrificii de persoane (tatăl sau mama să ajungă să nu se mai implice sau un copil să fie dat în grija altcuiva etc.), e necesar să fie suficient de mare; pentru a putea rezista presiunilor noilor legături. Nu e un lucru ușor.

Pentru cei mai mulți, familia mixtă poate fi o adevărată piatră de încercare; ba chiar pentru unii, mame vitrege și tați deopotrivă, menținerea unei familii funcționale ar putea fi cel mai dificil lucru pe care îl vor face în întreaga lor viață.

De aceea, ostilitatea și agresivitatea merită adresate. Apoi, rușinea care de multe ori decurge din trăirea sentimentelor negative.

Are voie un părinte în ziua de azi să simtă și ostilitate față de un copil? Chiar și dacă nu e al lui? Cam cât de mare e gradul de toleranță la așa ceva?

Puritanii de Internet vor crucifica imediat trădătorul la auzul acestui lucru. Drept care, oamenii se vor otrăvi pe sine, încet-încet, tăcând, păstrând secretul și față de ceilalți; dar de cele mai multe față de ei înșiși, până când acest secret îi va submina. Și se va manifesta fie prin decizii impulsive, care afectează întreg sistemul; fie prin simptome dătătoare de suferință fizică (de pildă, se pot îmbolnăvi) sau psihică (depresie, anxietate etc.). Care în cele din urmă vor afecta întregul sistem imunitar. Pentru că acesta este destinul conflictelor noastre inconștiente: să preseze și să consume energie psihică, tot căutând un mod de rezolvare.

În epoca filtrelor aplicate peste orice, e ușor să aplicăm filtre și peste propriile trăiri, astfel încât să nu ni le mai recunoaștem nici nouă și să ne pară teribil de străine: „Eu sunt un om bun, deci dacă sunt rău acum e pentru că tu m-ai făcut să fiu așa, deci răul ești TU!”

De aceea, dacă simțiți că vitregia vă consumă poate mai mult decât are capacitatea restul vieții să vă încarce, găsiți o persoană de sprijin care să vă ghideze în procesul acomodării la noile realități și cerințe familiale. În acele momente aveți nevoie de un spațiu în care să vă simțiți în siguranță, înțeleși și acceptați în totalitatea sentimentelor pe care le veți nutri.

Și, pentru că vorbim despre trăiri și subiecte tabu, adesea cyber-spațiile de tipul grupurilor de Facebook; ba chiar și propriile prietenii, pot fi prea puțin empatice și înțelegătoare; astfel încât să puteți exprima ceea ce simțiți, fără teama judecății celorlalți. Câtă nevoie e să vă simțiți, ca părinți, acceptați și înțeleși în totalitatea acestor sentimente străine! Și cine știe, poate numai așa va putea fi acceptat și înțeles și „străinul” din casa voastră.

 

 

Diana Vasiliu este psihoterapeut în formare în Psihanaliza copilului, adolescentului și adultului.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.