Călătorii cu copiii

Dino Parc Râșnov – un loc pentru cei mici

Dino Parc Râșnov - un loc pentru cei mici - RevistaMargot.ro

Unul dintre cele mai interesante locuri, unde merită să ajungeți cu cei mici este Dino Parc Râșnov. Peisajul este superb toamna, ruginiul frunzelor și soarele blând fac ca atmosfera să fie cu adevărat desprinsă dintr-o poveste. Înainte de a ajunge aici am căutat câteva informații pe net. Ce am găsit?

Dino Parc este singurul parc tematic de dinozauri din România și cel mai mare din sud-estul Europei. În aer liber sunt expuși 47 de dinozauri în mărime naturală (fiecare realizat după ultimele descoperiri paleontologice). Potrivit administratorilor parcului, dinozaurii sunt creați din fibră de sticlă și un tip special de rășină, cu o garanție de 50 ani. Un loc deosebit, pe o suprafață de 1,5 hectare, în mediu natural ce oferă copiilor și nu numai, o experiență unică.

Toate aceste informații m-au convins să vizitez acest loc, cu convingerea că fetița mea va fi foarte încântată.

Dino Parc Râșnov - un loc pentru cei mici - RevistaMargot.ro

sursa foto: Kiara Yew

Cum se ajunge la Dino Park Râșnov

Traseul este relativ simplu. Cu mașina se ajunge la Râșnov, dar dacă prindeți zilele aglomerate din weekend ori perioada vreunei vacanțe, o să fie dificil să găsiți un loc de parcare. În imediata apropiere veți găsi un loc de unde se poate lua un tractor cu remorcă, pentru a ajunge la destinație.
Prețul unui bilet este 5 lei/persoană (adult și copil cu vârsta mai mare de 5 ani), dus-întors.

De obicei, la casa de bilete este coadă, dar pentru a evita aglomerația, puteți cumpăra bilete pentru transport și de pe internet.

Traseul cu tractorul are două stații: prima oprire este Dino Parc, a doua oprire este Cetatea Râșnov.

Drumul poate fi parcurs și pe jos.

Noi am preferat să mergem cu tractorul, pentru ca fetița mea să nu ajungă la destinație gata obosită.

Știam că acest loc îi va consuma multă energie.

Ce puteți face la Dino Parc Râșnov

Dino Parc Râșnov este, cu siguranță, un punct de atracție pentru turiștii din toată țara.

Organizatorii parcului susțin că au fost peste un milion de vizitatori, de la deschiderea parcului, în iunie 2015.

Atenție, de multe ori este coadă și la biletele de intrare în parc.

Nouă statul la coadă ne-a „furat” din program un sfert de oră, însă organizatorii spun că, în zilele aglomerate, ar putea dura și mai mult.

Puteți să evitați cozile de la intrare, dacă vă cumpărați biletele de pe internet.

Ce am găsit în parc:

· Cinematograf

Imediat ce ați intrat în clădire, puteți merge la un cinema 3D, cu efecte 9D.

Pentru 10 lei/persoană puteți vedea imagini din lumea dinozaurilor, cu efecte speciale.

Durata unui filmuleț este de aproximativ 5 minute.

Totuși, dacă aveți copii mai mici de 4 ani, evitați să mergeți cu ei la cinematograf, este posibil ca efectele special să îi sperie.

· Loc de joacă

La intrarea în parc există un loc de joacă.

Copiii pot petrece minute în șir sau chiar ore în această zonă, unde se găsesc leagăne, tobogane, panouri de cățărat, etc.

· Turul dinozaurilor

Fără doar și poate, punctual forte îl reprezintă dinozaurii.

Sunt 50 de dinozauri, de diferite mărimi – unii foarte zgomotoși, pe care copiii și părinții îi descoperă în parc.

Am urmărit traseul și – ghidați de săgeți – am descoperit dinozaurii.

În dreptul fiecărui exemplar sunt cartoane care explică, într-un limbaj simplu și pe înțelesul tuturor, care sunt caracteristicile fiecărui dinozaur în parte.

Ocazie perfecta pentru fetița mea pentru a citi singură, cu voce tare, ceea ce scria pe carton.

Același lucru îl făceau toți ceilalți copii care știau să citească.

Dino Parc Râșnov - un loc pentru cei mici - RevistaMargot.ro

sursa fotografiei: Tarabacu Amintiri

La mijlocul călătoriei, am avut o experiență inedită: un cutremur provocat de un vulcan.

Pe un ecran mai mare, se derulau imagini preistorice, cu dinozauri care se refugiau din cauza lavei.

În dreptul ecranului – o platformă care vibra puternic la fiecare trei minute, iar mișcarea era însoțită de zgomote puternice.

Tot acest cadru trezește curiozitatea copiilor.

De asemenea, lângă zona Diplodocus există un aparat de selfie. Și noi am făcut o asemenea fotografie.

· Atelier de pictură

Fetița mea a fost foarte încântată și de atelierul de pictură.

Acesta este amenajat într-una din căsuțele din copac.

Am ales împreună un dinozaur din ipsos, prevăzut ca magnet, pe care l-a pictat singură.

Este o amintire frumoasă, pe care o privim de fiecare dată când deschidem frigiderul.

· Labirint cu lasere

Într-o altă căsuță în copac se află labirintul de lasere, unde cei mici se pot juca – pentru 5 lei, pe tură.

Tot ce trebuie să facă este să atingă cât mai puține lasere. Un joc captivant atât pentru fetițe, cât și pentru băieți.

Dino Parc Râșnov - un loc pentru cei mici - RevistaMargot.ro

Sursa foto Pixabay/SPAVPM

Expoziții inedite

Anul acesta, la Dino Parc s-au deschis două expoziții.

Una dintre ele adună jucării de colecție vechi de peste o sută de ani. Un bun prilej pentru cei mici să descopere cum și cu ce se jucau copiii de vârsta lor, în urmă cu un veac.

O altă expoziție – pe care am găsit-o ca fiind foarte educativă, este dedicată protejării pădurii și a mediului înconjurător.

În concluzie, pentru noi Dino Parc a fost o destinație plăcută, unde am petrecut câteva ore de neuitat.

Parcul se poate vizita în fiecare zi a săptămânii, după următorul program: luni-vineri 10.00 – 18.00, vineri-sâmbătă 10.00 – 19.00, duminică 10.00 -18.30.

Prețul biletelor: intrarea este gratuită pentru copiii mai mici de 3 ani, 22 lei pentru copiii cu vârste între 3 și 14 ani și 28 de lei pentru adulți. Pensionarii și studenții beneficiază de reducere de 20%.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.