Sănătate

Care sunt elementele obligatorii ce trebuie trecute de medic pe rețetă?

elemente rețetă

Cu toții cred că ați trecut trecut prin cel puțin o vizită la medic, cu explicații minime, la care, la final, vi se pune în brațe o rețetă, nu foarte lizibilă, cu care să mergeți la farmacie. Doar că acolo, farmacistul vă pune o grămadă de întrebări, la care, evident, voi nu știți să răspundeți. Și asta se lasă cu frustrări de ambele părți și, câteodată, cu încă un drum la doctor.

Am întrebat-o pe Adela, farmacist de profesie, care sunt problemele cu care se confruntă zilnic.

Și mai ales, care sunt elementele obligatorii ce trebuie trecute de medic pe rețetă.

Răspunsul ei este mai jos.

De multe ori, iar prin asta a se înțelege în peste 90% din cazuri, rețetele cu care vin pacienții de la medic sunt incomplete și neclare. Iar aici e numai vina medicilor (toată admiratia mea pentru cei care își fac treaba corect). Și ca să înțelegeți problemele cu care mă confrunt zilnic, vă spun că eu, ca farmacist, nu pot descifra de multe ori scrisul de pe rețetă. Plus că, uneori, un medicament se poate administra în zeci de feluri. Iar eu nu pot ghici intențiile medicului.

Așa că vreau să vă explic niste elemente esențiale, care trebuie să se regăsească obligatoriu pe o rețetă.

Căci lipsa lor chiar vă poate pune în pericol. Pe viitor, dacă nu sunt trecute toate elementele pe rețetă, nu plecati din cabinet fără să vi le lămurească. Mai mult, insistați ca ele să fie trecute și în scris:

  • Datele pacientului – dacă ați la control un adult și un copil, cu probleme diferite, trebuie să fie clar separat pe rețetă tratamentul. Multe medicamente se dau și la adulti și la copii.
  • Diagnosticul – recent îmi povestea cineva că medicul i-a comunicat că are hepatita printr-un…mail. A uitat însă să îi scrie diagnosticul pe rețetă. Așa ceva nu este acceptabil.
  • Denumirea exactă a tratamentului/ medicamentului,
  • Concentrația (200 sau de 400 mg, spre exemplu),
  • Modul de administrare scris clar (câte comprimate sau mililitri pe zi și de câte ori),
  • Calea de administrare – de exemplu, sunt unele medicamente pentru femei care fie se înghit, fie se introduc sub forma de ovul. Aceeași pastilă se poate folosi în două moduri, dar pentru diagnostice diferite, iar asta alege medical.
  • Durata administrării scrisă clar și citeț, pentru fiecare medicament în parte – dacă medicul consideră că trebuie să luați o lună un medicament și o altă luna altul, trebuie să specifice clar care este ordinea de administrare.
  • Dacă trebuie să reveniti la control și în cât timp

Este dreptul vostru să vă interesați la medic de prețurile tratamentului. Cu siguranță nu va cunoaște exact prețurile, dar orientativ știe care sunt mai scumpe și care mai accesibile. Dacă traversați o perioadă dificilă din punct de vedere financiar, nu e nimic rău în a-i să spune acest lucru. Este obligația medicului, prin lege, să vă aleagă un tratament cât mai convenabil.

Din experiență, am observat că în foarte multe cazuri medicii nu știu ce medicamente se dau pe bază de reteță și care sunt la liber. Insistați să va dea totuși rețetă, inclusive pentru cele care în accepțiunea lor nu ar necesita un astfel de document. Evitați asfel drumuri inutile.

(Sursă foto principală: Brandless/ Unsplash)

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.