Intoleranța la proteina din laptele de vacă – povestea noastră
Bănuim că avem un copil cu APLV. Fetița are acum 13 luni și încă nu mănâncă nici un fel de lactate.
A fost alăptată exclusiv, cu excepția perioadei după ce am ieșit din spital după naștere, când de fapt a refuzat laptele praf și cele două biberoane date acasă, în prima lună când credeam că nu am lapte și va muri copilul de foame.
Vreau să subliniez încă de la început că voi povesti mai jos povestea noastră care poate fi cât se poate de particulară. Mai mult, vă atrag atenția că nu i-am făcut fetiței zecile de teste pentru alergie, ci doar un set de analize făcute la aproximativ 4 luni, în care aceasta prezenta parametrii analizați ca fiind în limitele normale. Nu sunt medic și nu doresc să mă substitui unuia. Cred că orice decizie legată de posibile afecțiuni ale copilului trebuie luată alături de un medic specialist, iar APLV este o afecțiune cât se poate de serioasă și trebuie tratată cu maximă responsabilitate.
Și totuși de ce am ales să scriu acest articol care abordează o tema destul de sensibilă? Pentru că îl consider util în identificarea precoce a alergiei/intoleranței la proteina din laptele de vacă și pentru că mi se pare important ca și alți părinți să afle, din mai multe surse, că un copil poate crește foarte bine și dacă are acest tip de alergie/intoleranță, cu atât mai mult dacă este alăptat.
La noi totul a început în jurul vârstei de 2 luni când am observat scaune gelatinoase, cu mucus, plâns neconsolat și vărsaturi care nu păreau deloc a fi reflux sau obișnuita eructație. Este foarte posibil ca scaunele cu mucus să fi fost prezente și mai devreme, dar să nu le fi observat noi, mai ales că pentru mine primele luni au fost deosebit de grele din motive de inițiere dificilă a alăptării. Pe fondul alăptării dificile din primele luni și a urmăririi cu mai multă atenție a procesului de luare în greutate am observat și aceste scaune cu mucus, dar și vărsaturile.
Cu toate că cei din familie îmi tot spuneau că e normal pentru bebeluși să vomite, că e normal să plângă neconsolat, că e vorba de colici, că scaunul bebelușilor este de obicei moale și nu trebuie să îmi fac giji, eu simțeam că ceva nu este bine cu micuța.
Dintre toate simptomele vărsăturile au fost manifestările care m-au pus pe gânduri și am început să îmi pun întrebări. În acest context pediatra ne-a recomadat un set de analize – coprocultură, hematii oculte și calcprotectină. Rezultatele au ieșit în limite normale, ceea ce m-a liniștit pentru moment. Cu toate acestea, discutând cu mai mulți pediatri am aflat că rezultatele analizelor pot să nu fie foarte acurate când vine vorba de APLV, de obicei testul cel mai sigur fiind cel care presupune scoaterea din alimentație a factorului posibil alergen și observarea evoluției copilului.
Am decis așadar să încep o dietă fără lactate, bebe fiind alăptată, iar factorul posibil alergen trecând în laptele matern. Cert este că odată cu această dietă au dispărut complet simptomele, scaunul a redevenit normal, vărsăturile au încetat, la fel ca și plânsul neconsolat. Este adevărat că această dietă nu este tocmai ușoară, mai ales că foarte multe produse conțin lapte sau derivate din lapte. Dar există si avantaje, cum ar fi că am început să citesc cu atenție etichetele produselor și am descoperit o gamă gustoasă de lactate vegetale. Mai mult decât atât, faptul că bebe era bine a minimizat masiv frustrarea generată de dietă.
După cum este lesne de înțeles am început diversificarea fără iaurt sau faimoasa deja brânzică de casă și am ținut-o tot așa până când micuța a făcut 8 luni. La 8 luni am decis împreună cu pediatra să începem un proces destul de lung și gradual de introducere a laptelui, mai întâi în alimentația mea și apoi, în măsura în care nu apăreau manifestări care să ne dea de gândit, și în alimentația micuței.
Pentru asta am folosit indicațiile clare ale pediatrei care aveau la bază următoarele principii:
1. Inițierea introducerii lactatelor se face în dieta mamei;
2. Introducerea graduală, întâi proteină procesată termic și mai apoi proteină neprocesată;
3. Creșterea treptată a cantităților;
4. Urmărirea reacțiilor – dacă apar – la copil;
5. După o perioadă de timp (în cazul nostru aproximativ o lună), în măsura în care nu apar simptome se trece la introducerea graduală a lactatelor în dieta copilului respectându-se aceleași principii ca în cazul mamei.
Așadar am început acest program, cu mare nerăbdare, nu atât pentru că tânjeam după produsele lactate, cât pentru că îmi doream foarte mult să mă lămuresc dacă problema pe care o bănuiam este reală sau închipuită, așa cum multă lume îmi spunea (eu intrând lejer după unii în categoria mamelor fricoase și super-protective).
Am început să consum lactate, întâi în biscuiți, apoi în brioșe și clătite, mai apoi și în cafea, ciocolată. Bebe părea bine și am continuat cu entuziasm. După aproximativ o lună am început cu grijă să ung forma de brioșă cu puțin unt, să pun o linguriță de lapte în biscuiții micuței.
Minunea nu a durat însă prea mult și bebe a reînceput să aibă vărsături. De trei ori în 2 săptămânim acestea fiind corelate cu o cantitate mai mare de lactate consumate de mine (de exemplu am mâncat pizza).
Am analizat în detaliu situația, am discutat cu medicul pediatru și am decis să revenim la dietă pentru cel puțin încă trei luni. Chiar dacă nu am făcut panelul alimetar (unde din câte am aflat nu este ușor să ții sub control toate variabilele care pot interveni, mai ales pentru un copil alăptat), corelația între factorul posibil alergen și reapariția simptomelor a fost pentru noi destul de clară.
Au trecut deja cele trei luni și am reluat procesul treptat de reintroducere a lactatelor, întâi la mine și mai apoi la bebe. Nu știm încă ce rezultat vom avea.
Ce am învățat eu însă din această experiență sunt următoarele aspecte:
– Să nu îmi duc în derizoriu instinctele, am simțit de la început că ceva nu este în regula și s-a dovedit că am avut dreptate;
– Să iau întotdeauna decizii alături de un medic pediatru. De aceea nu am testat de exemplu cu lactate de capră și nu am încercat niciodată să îi dau copilul o liguriță de iaurt. Am introdus factorul posibil alergen treptat, în strânsă colaborare cu pediatrul astfel încât să nu punem presiune pe bebeluș;
– Cei mici nu plâng niciodată fără motiv. Am tot auzit în jur că bebelușii plâng, că e normal să plângă. Experiența mea îmi spune însă că plânsul și mai ales plânsul neconsolat cum era în cazul nostru poate fi un semnal foarte important al unei afecțiuni. Altfel bebelușa, de acum mare, nu știu să fi plâns vreodată fără motiv;
– Trăim într-o cultură în care lactatele sunt prezente aproape în toate produsele. Abia acum am observat sutele de produse lactate, rafturile nesfârșite cu lactate din supermarketuri. Cu toate acestea, cel puțin în marile magazine, găsești relativ ușor produse care pot substitui laptele și derivatele din lapte. Din păcate unele din acestea sunt destul de scumpe (de exemplu brânza fermentată de caju);
– Alăptarea poate face diferența pentru un copil cu APLV. Chiar dacă există și lapte praf procesat astfel încât proteina este descompusă și nu mai crează probleme, la noi mare parte din griji au fost înlăturate pentru că micuța a avut acces la lapte matern.
Știu că este un subiect sensibil și nu îmi doresc să pun presiune suplimentară pe mamele care nu vor/nu pot alăpta, dar cred că susținerea alăptării poate ajuta mult în situații de APLV;
– Chiar dacă uneori visez la iaurtul pe care bebe să îl poată mânca ușor și cu plăcere și care poate fi ușor de transportat când ieși în oraș am învățat să ne descurcăm cu un meniu variat pentru bebe, care nu conține deloc lactate.
Am găsit biscuiți vegani, preparăm în casă brânzică de caju, folosim lapte de cocos, qiunoa, orez și personal cred că nu voi mai mânca nici pe viitor atât de multe lactate;
– Uneori analizele pot să nu fie relevante și e nevoie de răbdare. Asta a fost pentru mine poate cel mai greu aspect în povestea aceasta. Mi-am dorit să știu sigur dacă ne confruntăm sau nu cu această problemă. De fiecare dată când mergeam la medicul pediatru tot întrebam ce analize să facem. Am înțeles mai greu și mai târziu că e nevoie de răbdare, că în cazul alergiilor/intoleranțelor lucurile nu sunt simple uneori, că intervenția pentru rezolvarea problemei poate necesita alt parcurs decât cel clasic al diagnosticării și tratamentului.
Închei prin a sublinia încă o dată că acesta este un articol de opinie în care prezint pe scurt experiența noastră. El trebuie tratat ca atare, nu poate substitui opinia unui medic și nici nu își propune să facă asta.
Recomand cu tărie ca orice decizii legate de sănatatea copilului să fie întotdeauna luate împreună cu un medic specialist.
Bună 🤗 ma regăsesc în povestea ta! Sincer eu nu mi am dat seama din prima un medic mi a zis sa renunț la lactate din prima luna a lui bebe a descoperit. M am panicat prima oara,a fost greu fiind fan lactate, dar au trecut 6 luni și m am obijnuit alaptez exclusiv❤ acum incepem diversificarea și mi se pare puțin greu dar sunt convinsa ca voi găsi variante. Medicul mi a zis ca la 6 luni sa încerc sa introduc în alimentația mea puțin câte puțin lactate,am fost la o onomastica și am mâncat o felie de pizza și una de tort a doua zi bebe deja a avut reactii,deci continuam cu dieta fără lactate. Sper ca într o zi sa poată sa mănânce și el branzica su iaurt. Mi ar place sa știu dacă voi ați reușit.Sanatate multă și creștere frumoasa.
🤗