Bebe

Lucruri care contează cu adevărat la botezul copilului

Lucruri care contează cu adevărat la botezul copilului - RevistaMargot.ro

Botezul copilului reprezintă unul dintre acele momente pe care părinţii şi le doresc să fie cu totul speciale.

Iar „special” înseamnă pentru fiecare dintre noi altceva. Totuşi, în ultima vreme, sărbătorirea creştinării nou-născuţilor s-a îndepărat parcă prea mult de la scopul iniţial al acestui eveniment.

Desigur, gusturile nu se discută şi nici nu ne propunem în acest articol aşa ceva.

Personal, mi-am dorit ca botezul copiilor mei să fie o zi deosebită, dar fără excese sau detalii lipsite de valoare sentimentală.

Ce ne-a interesat cel mai mult ca părinţi

▪ Calitatea naşilor

Alegerea naşilor, consideraţi şi părinţii spirituali ai copilului, poate fi, în unele cazuri, cea mai dificilă parte în pregătirea botezului.

Sunt multe persoane care se oferă să îţi boteze copilul, însă o bună parte o fac doar dintr-un impuls de moment. Sau pentru că, se spune, e bine să botezi măcar o dată în viaţă un copil.

Nu puţini sunt cei care, după botez sau primele aniversări ale copilului, uită complet de existenţa acestuia. Noi ne doream nişte naşi tineri, iubitori de copii şi dornici să păstreze o legătură cât mai strânsă cu micuţii noştri.

Pentru că avem gemeni şi ne trebuiau două perechi de naşi, a fost destul de greu să găsim ce căutam. Copiii depăşiseră deja vârsta de patru luni când am ales naşii. Am încălcat deci cutuma potrivit căreia Taina botezului ar trebui săvârșită până la 40 de zile de la naştere. Cred însă că aşteptarea a meritat.

▪ Lăcaşul creştinării şi preoţii care au oficiat slujba

Acestea au fost alese de naşi şi ne-au plăcut foarte mult. Biserica era una de cartier, cum s-ar spune, dar dispunea de suficient spaţiu atât pentru desfăşurarea ceremoniei, cât şi pentru confortul invitaţilor.

Deşi era vară, temperatura din interior a fost absolut decentă.

Slujba a impresionat pe toată lumea. O mătuşă de-a mea, destul de în vârstă şi cu numeroase botezuri şi nunţi la activ, mi-a spus că nu îşi aminteşte să mai fi văzut o slujbă de botez atât de frumoasă.

Durata ceremoniei nu a fost nici prea mare, astfel încât să plictisească, nici prea scurtă, în stilul „pe repede înainte”.

Toate lucrurile s-au derulat într-un mod care ne-a creat cât mai puţin stres şi ne-a permis să ne bucurăm la maxim de momentul creştinării copiilor noştri.

▪ Prezenţa unor persoane dragi şi apropiate

Noi nu am considerat că este cazul să avem un botez cu sute de invitaţi, dintre care pe unii nici să nu îi cunoaştem bine.

Am ales să petrecem această zi specială alături de persoane cu care avem cu adevărat ceva în comun.

Singurii invitaţi „la prima vedere” au fost cei din partea naşilor. Astfel, atmosfera a fost una foarte caldă, relaxată şi plăcută.

La ce am renunţat

Fără să ne propunem economii la cheltuieli, ni s-a părut irelevant şi inutil pentru un asemenea eveniment să punem accent pe anumite detalii.

Nu ştiu dacă a fost greşit sau dacă am ştirbit cumva magia evenimentului, dar am renunţat la lucruri precum:

Invitaţia la botez. Am preferat să îi anunţăm verbal pe toţi cei pe care îi doream alături de noi în ziua botezului.

Decoruri speciale în biserică şi la locaţia petrecerii de după botez. Şi la biserică şi la terasa unde am mers după slujbă am avut doar câteva aranjamente florale discrete.

Petrecerea de seară. Întrucât era o zi însorită şi plăcută de iunie, după Taina botezului, am mers împreună cu invitaţii la terasa unui local, unde făcusem rezervare.

Slujba fusese programată în cursul dimineţii şi ni s-a părut nepotrivit să trimitem oamenii acasă pentru a-i chema din nou pe seară.

Copiii au dormit în landouri, la umbră, iar noi ne-am bucurat, pentru câteva ore, alături de cei dragi, de o petrecere fără pretenţii în aer liber.

Meniu fix cu porţii. Când am făcut rezervarea la restaurant, ni s-a propus varianta cu un anumit număr de porţii şi meniu prestabilit.

Din experienţa mea ca invitat la asemenea evenimente, ştiu că arareori aceasta este o opţiune fericită. Cel puţin pentru invitaţi. Oamenii au gusturi diferite, apetit diferit etc.

Am considerat că este mai bine să rezervăm doar un număr de locuri, iar mâncarea să fie aleasă de fiecare în parte, conform preferinţelor.

Ştiu că botezul copiilor noştri nu a fost unul extravagant şi fastuos. Nici nu cred că asta contează cel mai mult. Când am gândit acest eveniment ne-am propus două lucruri: să respectăm anumite tradiţii şi să le oferim o amintire plăcută celor prezenţi.

În rest, pentru noi, botezul copiilor rămâne o zi plină de bucurie şi împlinire, a cărei amintire ne va însoţi toată viaţa.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.