Interviuri

Răzvan Ionescu, inițiator Greenfield Family Run: Copiii care fac sport des sunt mai fericiți

Răzvan Ionescu, inițiator Greenfield Family Run: Copiii care fac sport des sunt mai fericiți - RevistaMargot.ro

Peste 300 de părinți și copii au participat duminică în cadrul cursei Greenfield Family Run din pădurea Băneasa, parte a competiției Băneasa Forest Run.

Traseul cursei Greenfield Family Run a fost special conceput pentru familii, organizatorii punând accent pe educația mișcării.

Răzvan Ionescu, inițiatorul proiectului Greenfield Family Run, subliniază importanța cultivării unor activități sănătoase în educația copiilor.

Povestiți-ne despre cursa Family Run dedicată familiilor, organizată în premieră în cadrul evenimentului Băneasa Forest Run

Răzvan Ionescu: Greenfield se implică de foarte mulți ani în diverse proiecte în aer liber prin care încurajează activitățile în familie, în beneficiul comunității și naturii.

Periodic facem acțiuni de împădurire și de ocrotire a viețuitoarelor din pădure. Împreună cu rezidenții am montat în copaci cuiburi pentru păsări, am plantat copaci și în interiorul cartierului și ne bucură că locuitorii apreciază și se implică. Ei au ales să locuiască în Greenfield, lângă pădure, iar noi le oferim diverse ocazii prin care să le încurajăm acest stil de viață.

Greenfield Family Run este o premieră și pentru noi. Anul acesta, prin parteneriatul cu Băneasa Forest Run, am lansat acest concept necesar, un trail run pe un traseu de 3 km, dedicat familiilor, dar și celor care vor să facă un prim pas către evenimentele de alergare. Am gândit-o ca pe o cursă necompetitivă, pentru că primează obiectivul de a face mișcare de dragul experienței în sine, care ne dorim să aibă un rol distractiv, dar și educativ și formator. Cei mici percep drept normalitate activitățile din copilărie, de aceea este recomandat să mergem împreună cu ei la alergare, ideal în aer liber.

Feedback-ul a fost pozitiv, iar succesul cursei ne face să ne gândim să suplimentăm locurile la următorul evenimente de alergare.

De ce este acest traseu în aer liber dedicat familiilor și copiilor?

Răzvan Ionescu: În Pădurea Băneasa sunt zeci de km de trasee bine întreținute, pe care locuitorii noștri le folosesc pentru alergat în fiecare zi. Noi am ales un traseu de 3 km, care să poată fi ușor de parcurs de către adulți și copiii lor, potrivit și pentru începători.

Cu o săptămână înainte de cursa oficială, am organizat un antrenament și i-am învățat pe cei mici câteva reguli de bază pentru a-și putea doza energia în timpul alergării. Au înțeles că nu trebuie să se ia la întrecere decât cu ei înșiși, iar acest lucru a ajutat foarte mult la păstrarea încrederii și stimei de sine, elemente extrem de importante în dezvoltarea sănătoasă a copiilor.

De ce ar trebui cei mici să fie învățați să facă sport în aer liber și ce ar putea ei și părinții lor învăța din experiența cursei de alergare?

Răzvan Ionescu: Sportul aduce numeroase beneficii în viața copiilor, de la stilul de viață sănătos și organismul puternic, până la efectele asupra dezvoltării psihice și al caracterului personal al copilului.

Mișcarea în aer liber, și mai ales alergarea, reduc riscul obezității infantile, diabetului tip II și întăresc sistemul imunitar.

Copiii care fac sport des sunt mai fericiți și vorbesc în calitate de părinte de fată, aflată în perioada de pre-adolescență. În timpul mișcării, creierul eliberează endorfine, acestea fiind responsabile de starea de bine.

Adulții sunt modele pentru copiii lor, iar dacă nu sunt ei cei care îi învață pe cei mici să facă mișcare, atunci cine? Experiența unui eveniment de alergare îi învață să își dorească depășirea propriilor limite. Devin astfel mai ambițioși, mai ordonați și mult mai determinați.

Cum a fost primită organizarea acestei curse de către familii? Câți părinți s-au înscris alături de copiii lor?

Răzvan Ionescu: Numărul celor care au dorit să se înscrie a fost mai mare decât numărul locurilor disponibile. Pentru buna organizare a cursei, a trebuit să închidem lista la 315 înscrieri, însă interesul manifestat ne va face să mărim locurile în cadrul viitoarelor ediții.

Greenfield a oferit kit-uri deosebite participanților și abia așteptăm să îi surprindem plăcut la următoarele ediții ale Greenfield Family Run.

 

Image via Pexels/Jonas Mohamadi

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.