#Sunt O Mamă Feministă: Băiețelul e fetiță
De când am început să ieșim cu copila la socializare prin parcuri sau alte locuri, ne confruntăm foarte des cu o situație, mai exact în majoritatea situațiilor părinții/bunicii/bonele sau alți adulți din jurul nostru o tot plasează pe fiica noastră în categoria băieței.
Pentru noi, părinți cu istorii feministe în spate, nu e desigur o problemă, dar a devenit în timp subiect de cercetare și reflexie. Altfel spus, ce o fi în capul acestor oameni când ne fac fetița băiețel cu atâta siguranță? Care sunt elementele care îi conduc pe aceștia la această concluzie? Facem noi (ca părinți asumați feminiști) ceva cu copilul (sic! vezi aici isteria homofobă fundamentalist religioasă)?
Pâna la a oferi niște posibile răspunsuri, vreau însă să mai spun ceva. Nevoia de a folosi categorii este una cât se poate de firească. Categoriile de gen/sex – vezi masculin-feminin/ femeiesc-bărbatesc sunt printre cele mai utilizate.
Atfel spus, când interacționăm cu cei din jur, pentru a crea o poveste care să aibă pentru noi semnificație îi plasăm în categorii care au înțeles și care ne oferă informații cu ajutorul cărora ne orientăm în realitatea socială. Dincolo de criticile feministe și queer, apropo de aceste categorii, mai ales de felul în care ele devin foarte rigide și cu atât mai mult de felul în care pot genera inegalități, recunosc cât se poate de onest că și eu simt nevoia destul de des ca atunci când întâlnesc un copil în parc să îl pasez în una dintre cele două categorii de sex: băiat sau fată.
În virtutea propriei experiențe în care copilul de sex femeiesc este în majoritatea cazurilor asociat sexului bărbătesc, am început să mă întreb de ce fac asta, de unde această nevoie. Iar răspunsurile găsite sunt de două feluri:
1. Că până ajungi să afli numele copilului (uneori nici nu ajungi pentru că acesta nu vorbește) ai nevoie să îi spui cumva (lui/ei, băiețelului/fetiței);
2. Că este o categorie cu care am fost socializați de foarte mici și cu toată gândirea critică feministă în buzunar ne e greu să nu o folosim cât se poate de inerțial.
Să revenim totuși la posibilele explicații legate de felul în care copila noastră este băiețel în majoritatea cazurilor, explicații pe care încerc să le prezint în ordinea importanței.
1. Nu are cercei. Și aici pare că s-a tăiat filmul rațiunii. Pentru cei mai mai mulți, a nu avea cercei = băiat. Punct.
Și spun asta pentru că ni s-a întâmplat să fie îmbrăcată complet în roz și să i se spună că e băiat, cum ni s-a întâmplat să fie în rochiță și să i se spună la fel. Deci atât de înrădăcinat este acest marker de gen încât efectiv nu mai putem decoda rațional posibliele excepții, adică faptul că DA, EXISTĂ ȘI FETE FĂRĂ CERCEI.
2. Îmbrăcămintea, că poate la asta v-ați gândit de fapt că ar fi primul argument. Da, și îmbrăcamintea are rolul ei. Noi o îmbrăcăm pe micuță în primul rând cu ce avem, în al doilea rând comod și în niciun rând ținând cont de sexul ei.
Astfel, copila are 99% din haine primite de la verișoare și prieteni. Cea mai mare parte sunt haine/încălțări de fete, dar are și haine de băieți.
Nu ținem seama deloc de culori asociate genurilor, ci doar de o minimă estetică (adică să nu arate chiar ca o sorcovă, cu toate că daca ei îi place nici asta nu este o problemă).
Este adevărat însă că evităm hainele, mai ales cele de fete, care sunt reflexia unei lumi profund patriarhale și care accentuează stereotipuri și prejudecăți – genul de haine ultra girlish.
3. Părul, desigur ca indicator de gen. Noi i-am tot tăiat bretonul, neținând seama de nicio tradiție, motivul fiind comoditatea. Nu înțeleg rostul moațelor, mai ales că încă îmi aduc aminte din propria mea copilărie cât de dureroase pot fi.
Altfel, la 1 an și 6 luni nu are plete, deci .. e băiat (sic!). Și desigur, nu are fundițe, clămițe și alte accesorii pentru că nu simțim deloc nevoia să accesorizăm astfel copilul.
Dar sunt o mamă feministă, și feminismul este fundamental autonomiei și alegerilor, așadar dacă vreodată va dori cercei, plete și pampoane va fi liberă să poarte. Iar eu nu voi face decât să îi explic, potrivit vârstei, care sunt semnificațiile acestor accesorii și cum noi, ca oameni, suntem valoroși dincolo de ele și mai ales în diversitatea noastră.
P.S: Foarte interesant este și faptul că de obicei copiii identifică mult mai bine sexul altor copiii, decât adulții, indiferent de cum e îmbrăcată micuța și indiferent de faptul că nu are cercei.
Image via Pexels/BN
