Sfaturi pentru mame

Vremea nefavorabilă închide școlile

Consilieri școlari au boicotat activitățile de evaluare psihosomatică - RevistaMargot.ro

– Numeroase studii arată că virusurile se răspândesc de la o persoană la alta mult mai uşor atunci când aerul este rece. Totodată, rata de transmitere a acestor infecţii este mai mare atunci când temperatura este scăzută. (CSID)

– Deputatul ALDE Marian Cucşa a anunţat că va iniţia un proiect de lege prin care unul dintre părinţi să aibă liber de la muncă, atunci când şcolile sunt închise din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, potrivit unui comunicat de presă al partidului. (Mediafax)

– Cursurile din toate unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Timiş şi unele şcoli din judeţele Arad, Mehedinţi şi Vâlcea sunt suspendate şi marţi, 18 decembrie, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN). (Mediafax)

– Şcolile din judeţul Timiş vor rămâne închise şi marţi din cauza ninsorilor, anunţă Ministerul Educaţiei. De asemenea, marți nu se vor ține ore în 40 de unități de învățământ din județul Arad, în 24 de şcoli din judeţul Mehedinți, în timp ce în Vâlcea va fi închisă o școală.(Hotnews)

– Proiectul ”Ghidul Meseriilor Viitorului” se încheie în anul 2018 cu sondarea a peste 1300 de elevi, părinți și profesori din București, Timișoara și Pitești, în perioada septembrie – noiembrie 2018. Majoritatea elevilor chestionați din clasele a XI-a și a XII-a, în proporție de aproape două treimi, aleg domeniul IT (32%) și medicină (31%). Meseria pentru care au optat cei mai mulți elevi a fost cea de medic sau stomatolog. (Curierul Național)

– Minecraft este unul dintre jocurile care pot fi folosite de către profesori și elevi pentru a face procesul de învățare mai plăcut. La primul concurs național Minecraft pentru Educație au participat 170 de elevi din toată țara, de la gimnaziu și liceu. La finalul etapei de jurizare, pe 14 decembrie, echipele câștigătoare și-au prezentat proiectele și au fost premiate. (Play Tech)

– Sala de initiere in gimnastica si educatie fizica GymNadia a gazduit sambata, 15 decembrie, prima selectie pentru cursuri gratuite de initiere in gimnastica si educatie fizica, dedicate copiilor cu varste cuprinse intre 2 si 6 ani. Inaugurat la inceputul lunii decembrie, noul proiect al Fundatiilor Tiriac si Nadia Comaneci isi incepe activitatea cu o prima serie de mici cursanti, care vor avea ocazia sa invete in cadrul GymNadia rutinele de miscare pentru a se dezvolta sanatos si armonios.(Smart FM)

Rubrica Sfaturi pentru mame este susținută de https://www.pantofioriveseli.ro/.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.