Evenimente

Zilele Baby Sanador – evenimentul lunii februarie pentru viitoarele mămici

Zilele Baby Sanador – evenimentul lunii februarie pentru viitoarele mămici - RevistaMargot.ro

În perioada 15–17 februarie, se va desfăşura cea de-a doua ediţie a târgului Zilele Baby Sanador, destinat viitoarelor mămici.

Evenimentul va fi găzduit de Centrul de Conferinţe al celui mai mare spital clinic privat din România, Spitalul Clinic Sanador – strada Sevastopol nr. 9, sector 1, Bucureşti.

Zilele Baby Sanador oferă viitoarelor mămici posibilitatea de a găsi într-o singură locaţie, la preţuri promoţionale, pachete de naştere în cadrul Spitalului Clinic Sanador, dar şi o paletă de produse şi servicii asociate naşterii şi perioadei imediat următoare.

În cadrul târgului Zilele Baby Sanador, vizitatorii vor putea obţine informaţii şi consiliere specializată şi vor avea şansa de a câştiga unul din premiile care vor fi puse la dispoziţie de organizatori, alături de alte surprize plăcute.

Prin alegerea unui pachet de naştere în cadrul Spitalului Clinic Sanador, viitoarele mămici şi bebeluşii lor vor beneficia de dotările şi echipamentele unei secţii de neonatologie moderne şi complexe, cu terapie intensivă neonatală. De asemenea, vor avea la dispoziție servicii de consiliere în alăptare imediat după naştere, cazare în rezerve single sau duble cu sistem de rooming-in pentru nou născuţi, medici primari şi specialişti neonatologi şi asistente medicale cu experienţă în activitatea de terapie intensivă neonatală. Spitalul Clinic Sanador le pune la dispoziţie totodată consulturi medicale interdisciplinare, linie de gardă pentru obstetrică – ginecologie, neonatologie, precum şi pentru alte specialităţi medicale, (24/24H).

„Dotările şi echipamentele secţiilor de obstetrică – ginecologie şi neonatologie ale Spitalului Clinic Sanador sunt de ultimă generaţie. Alături de personalul medical calificat şi cu o îndelungată experienţă, aceste secții ne permit să le oferim viitoarelor mămici soluţii complexe şi performante de naştere şi de îngrijire a nou-născuţilor, atât a celor la termen cât şi a celor prematuri”, a declarat dr. Cornelia Preda, medic primar, Şef secţie neonatologie, Spitalul Clinic Sanador.

O echipă formată din medici cu experienţă în specialitatea obstetrică – ginecologie se află la dispoziţia viitoarelor mămici şi asigură tot suportul medical necesar pentru realizarea naşterii. În cadrul Spitalului Clinic Sanador, blocul de naşteri dispune de 3 săli de operaţie moderne, dotate conform celor mai înalte standarde în domeniu.

Secţia de neonatologie dispune de incubatoare de ultimă generaţie care monitorizează lumina şi nivelul de zgomot, ventilatoare mecanice neonatale hibride care asigură ventilaţie convenţională, cu frecvenţă înaltă sau non-invazivă, monitoare cardio-respiratorii, pulsoximetre performante, pompe duble cu perfuzie tip seringomat, NEO-Puff pentru resuscitare prematuri la sala de naşteri, blendere oxigen-aer pentru administrare concentranţii precise de oxigen la nou născuţi cu risc ridicat, aparat de ultimă generaţie pentru administrare oxid nitric, aparat aEEG şi echipament medical pentru hipotermia controlată la nou-născuţi.

Programul de vizitare al Târgului Zilele Baby Sanador este între orele 10.00 – 19.00, în zilele de 15 şi 16 februarie (vineri şi sâmbătă) şi între orele 10.00 – 14.00 în data de 17 februarie (duminică). Intrarea este gratuită.

 

Despre SANADOR:

Înființat în anul 2001, SANADOR a cunoscut o dezvoltare continuă, deținând cel mai mare spital clinic privat din țară, clinici, laboratoare de analize medicale și puncte de recoltare, radiologie imagistică medicală de top, și acum, o nouă aripă reprezentată de Centrul Oncologic Sanador, integrat Spitalului Clinic Sanador.

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.