Jurnal de mamă si(n)gură

Terapia Aventura

Terapia Aventura - RevistaMargot.ro

Weekendul ce tocmai a spus ciao! m-am alăturat unei echipe care organizează retreat-uri pentru familii. O Aventură de weekend. Cam 15 copii și 10 adulți, familii, cupluri în majoritate.

Este a treia ediție la care particip, același loc, oameni cunoscuți, alții noi, un soi de tihnă în care mă așez preț de câteva zile, responsabilă cu făurirea de timp prețios pentru copii, câtă vreme adulții iau un respiro și participă la fel de fel de workshopuri sau activități sportivo-recreative.

Una dintre distracțiile/provocările parcului de aventură deținut de gazdele noastre este pendulul. Imaginea s-ar creiona cam așa: O căsuță într-un copac, simpatică foc, un ham care ți se pune înainte de a urca în căsuță, coardă asigurată, șase metri înălțime și cădere în gol, apoi un balans preț de câteva minute.

Nu a fost prima oară când m-am aventurat în experiența asta.

Și urc, hotărâtă, treaptă cu treaptă, fără să mă uit înapoi. Ajung sus, mă-ntorc cu fața către gol, prind coarda cu ambele mâini și repet în gând ,,Sări din prima, nu aștepți!’’. E ceva ce am mai făcut dar nu e la fel. Cunosc dar nu știu peste ce se așează în mine golul acesta care în afară e același dar în mine s-a schimbat tare mult. Sar oricum, după ezitări care bolborosesc straniu în mine.

Așa văd eu și angajarea într-un proces terapeutic. Urci. E un gol. Sau poate hău. Ca să-l străbați e nevoie să sari și să-l străbați înainte și înapoi, să-i simți aerul tăios, să-ți treacă frigul lui prin toate oasele, să-ți fie soare deasupra inimii imediat mai apoi, să aștepți să ajungi cu picioarele pe pământ. Dar în tot timpul ăsta, să știi un singur lucru, pe care adesea îl lași în surdină uitat printr-o gălăgie de păși: că ești asigurat. Că ai coarda aia care nu te lasă să cazi. Că cineva controlează cu tact și pricepere coborârea ta. Zborul tău.

Astfel a fost pentru mine intrarea în terapie. Am coborât controlat, am primit instrumente de zbor, care nu mi-au fost înmânate direct, ci le-am descoperit în bagaj și le tot descopăr și regăsesc când mă paște din nou o cădere în gol.

Nu am simțit astfel din prima încercare de a intra într-un proces terapeutic. Am mers prima oară în terapie cu tatăl copiilor, când încă eram căsătoriți. Terapie de cuplu. Un fel de abator sentimental mega sănătos dar pentru care cred eu că e necesar să găsești un măcelar priceput, dar mai ales compatibil. Pentru mine nu a fost așa iar colaborarea s-a întins mai mult decât a putut fiecare dintre părți să ducă. Asta cred că se întâmplă când niciuna dintre părți: client/pacient – terapeut nu se angajează să pună stop când nu se găsește nicio direcție. De aceea, contrar altor opinii, personal, deși nu l-am practicat, apreciez angajamentul teraputic de tip abonament.

Imediat după divorț am avut noroc de un terapeut cu care am rezonat și la care mergeam cu încredere.

Am întâmpinat rezistențe pe care le-am putut descifra împreună. Acum sunt într-o pauză pentru că am simțit nevoia să internalizez un pic tot ce am primit și descoperit și să las viața să se întâmple și fără permanentă scanare. Nu știu dacă este bine sau nu, dar știu că reușesc să decodific ce mi se întâmplă tocmai pentru că, vreme îndelungată, alături de terapeutul potrivit am dezlegat niște noduri, am privit în hău, am stat cu picioarele în vulcani noroioși, mi-au bolborosit tăcerile, au erupt vulcani interiori. Dar am fost asigurată.

La terapeut te duci pregătit să treci prin duș rece tot golul din tine. Sau tot plinul din tine. Nu e degeaba, nu sunt bani aruncați, nu știu mai bine prietenii, nu e cadru mai potrivit și mai sigur de inițiere instrospectivă. E cea mai bună investiție.

,,Dau bani și sufăr mai tare’’, am mai auzit. Păi strugurii se storc ca să iasă vinul bun. E adevărat, nu te duce dacă nu ești pregătit să te treci prin lupă, nu te duce de dragul prietenilor, identifică-ți nevoile și du-te când știi că e pentru tine.
Găsește terapeutul potrivit, cu care te simți în siguranță să sari în gol.

După experiența cu pendulul din weekend, m-am gândit la Carina, terapeuta mea și am închinat un roșu sec la mine-n gând. Pentru că, după ce am sărit în gol am știut de ce mi-a fost mai greu de data asta să sar decât data trecută. Iar asta e (și) meritul ei. Mi-a fost mai greu pentru că am știut exact de ce. Când nu știi ți-e pur și simplu greu. Când știi, ți-e greu și că știi.

 

Terapia Aventura - RevistaMargot.ro

Distribuie:
Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.